Înfrângere pe final de meci la Giurgiu

În etapa a XIX-a din Liga a III-a, Seria 5, Axi Arena a cedat în deplasare, 2-0, pe terenul formației Dunărea Giurgiu, într-o partidă echilibrată, decisă în ultimele minute.

Prima repriză nu a fost una reușită pentru echipa noastră. Am încercat să ne organizăm defensiv, apărându-ne pe două linii și încercând să ne adaptăm condițiilor de joc, după ce în ultimele luni am evoluat aproape exclusiv pe teren sintetic, iar gazonul de la Giurgiu a fost unul foarte moale. În aceste condiții, jocul a fost echilibrat, cu puține ocazii importante la ambele porți.

După pauză am încercat să ieșim mai mult la joc și să căutăm victoria, de care aveam mare nevoie. Dănescu a avut o oportunitate bună de a marca, iar Predescu a creat pericol prin câteva acțiuni ofensive. Din păcate, pe final de partidă, gazdele au profitat de două contraatacuri și au înscris de două ori, stabilind scorul final.

În minutul 90 am avut o ocazie uriașă de a reduce din diferență, însă mingea a fost respinsă de două ori de pe linia porții de către defensiva adversă.

Primul 11:

Săndulescu-Tudorache – Dinu, Năstase, Dănescu, Lungu, Simionescu, Pătrașcu, Predescu, Neculăiță, Ngantcheu, A. Tănăsescu.

Au mai intrat: Bragă, Radovici, Dițu, M. Tănăsescu și Petre.

Chiar dacă rezultatul nu ne-a fost favorabil, continuăm să muncim și să credem în forța acestui grup.

Hai, Axi!

Vezi mai mult