Ce victorie pentru băieții noștri! ACS AXI Arena s-a impus în fața celor de la FC Dinamo 2, în etapa a II-a din Liga a III-a, Seria 5, după o partidă în care am arătat maturitate, disciplină și un joc tactic excelent.
Am controlat mijlocul terenului și am impus ritmul încă din prima repriză. În minutul 18, Magellan a pătruns în careu după o acțiune în forță și a avut prima mare ocazie a partidei.
Presiunea noastră a continuat, iar în minutul 26, la insistențele lui Calota, am obținut o lovitură liberă de la aproximativ 29 de metri. Bălan a executat perfect și a trimis mingea direct în vinclu pentru 1-0!
În minutul 42, Rayhan a executat un corner exact așa cum a fost pregătit la antrenamente, iar Onaci a finalizat cu o lovitură puternică, ducând scorul la 2-0.
După pauză, băieții noștri au continuat să joace cu aceeași determinare. În minutul 56, Petre Daniel a intrat pe teren, iar după numai un minut a avut o acțiune spectaculoasă: a culcat un fundaș în careu cu un dribling scurt și a finalizat, însă portarul dinamovist a reușit să intervină salvator.
În minutul 71, Filon Gabriel și Banu Raul au intrat în locul lui Calota și Rayhan, aducând prospețime la mijlocul terenului, iar în minutul 85 Vlad State a revenit pe teren după suspendarea din Cupa României și a oferit siguranță în defensivă pe final.
Un meci în care planul tactic a fost respectat, iar munca depusă la antrenamente s-a văzut pe teren. Ngatcheu Lassana a avut o prestație excelentă în centrul terenului, dictând ritmul și câștigând majoritatea duelurilor, fiind desemnat de noi drept omul meciului.
O victorie meritată, construită prin muncă, organizare și execuții de clasă!

