Eliminare dramatică din Cupa României pentru ACS AXI Arena, după un gol primit în ultimul minut

Miercuri, 6 august 2025, ACS AXI Arena a disputat turul 2 al Cupei României, pe stadionul din Mihăilești, în fața formației de Liga a III-a CSM Cetatea Turnu Măgurele. Într-un meci intens și echilibrat, soarta calificării s-a decis abia în ultimul minut, când oaspeții au înscris golul victoriei, scor final 1-2 (1-1).

Echipa noastră a deschis scorul prin Dănescu în minutul 19, dar adversarii au restabilit egalitatea rapid, în minutul 26, prin Bădulescu. La pauză, tabela arăta 1-1, însă finalul a adus deznodământul nedrept: în minutul 89, Marica a punctat pentru Cetatea, stabilind scorul final.

Partida a fost presărată și cu momente tensionate. În minutul 30, arbitrul Matei Șerban din Cluj-Napoca a eliminat câte un jucător din ambele tabere: Pătrașcu pentru ACS AXI Arena și Mitru pentru oaspeți.

Deși eliminată, echipa noastră părăsește Cupa României cu capul sus, după o prestație curajoasă în fața unui adversar experimentat. În fața băieților lui Cristian Axinte urmează debutul istoric în Liga a III-a, obiectivul principal al sezonului.

ACS AXI Arena a început meciul cu: Oprică – Simionescu, Năstase, Dănescu, Măncilă – Scumpu, Lassana, Pătrașcu – Dițu, Predescu, A. Tănăsescu.

Au mai intrat pe teren: M. Tănăsescu, Rădăcină și Imoung.

Vezi mai mult