Alin Pătrașcu: „Vom lupta până la final”

Axi Arena se reunește astăzi, 20 ianuarie, pentru startul pregătirii de iarnă. Cu acest prilej, am stat de vorbă cu căpitanul echipei noastre, Alin Pătrașcu, despre perioada care urmează și despre așteptările pentru partea a doua a sezonului.

– Salut, Alin! Cum te simți? Ești gata pentru pregătirea de iarnă care urmează?
Mă simt bine, motivat și dornic de muncă. Pregătirea de iarnă este foarte importantă pentru ce urmează, iar după meciul amical de sâmbătă dimineață vom pleca într-un cantonament de o săptămână, unde vom avea parte de condiții foarte bune: sală de forță, terenuri, saună și bazin.

– Care este fotbalistul tău preferat și ce calități ale lui încerci să le aplici în jocul tău?
Îmi place foarte mult Cristiano Ronaldo, pentru mentalitatea lui de învingător, disciplina și dorința constantă de a fi mai bun. Încerc să aplic în jocul meu ambiția și determinarea lui, chiar dacă jucăm pe poziții diferite și avem stiluri diferite de joc.

– Din postura de căpitan, ce înseamnă pentru tine responsabilitatea de a conduce vestiarul și echipa pe teren?
Este o mare onoare, dar și o responsabilitate importantă. Încerc să mențin vestiarul unit și să fiu aproape de colegi, mai ales de jucătorii tineri din academie, pe care îi antrenez alături de colegul meu, Sasu Mihai. Chiar dacă uneori sunt mai dur cu ei, știu potențialul fiecăruia și îmi doresc să evolueze constant.

– Cum ai descrie parcursul echipei Axi Arena până în acest moment al sezonului?
A fost un parcurs cu meciuri bune, în care am dominat prin posesie și ocazii, însă am suferit la capitolul finalizare și din lipsă de experiență. Sperăm ca această pauză să ne ajute să corectăm aceste aspecte și am mare încredere în echipă pentru partea a doua a sezonului.

– Care crezi că este principalul atu al grupului și ce mai poate fi îmbunătățit în perioada următoare?
Principalul nostru atu este unitatea grupului. Suntem o echipă care luptă unul pentru altul. Cred că mai avem de îmbunătățit constanța în joc și concentrarea la finalizare pe toată durata meciurilor.

– Ce mesaj ai pentru suporteri și pentru cei care sunt alături de Axi Arena meci de meci?
Le mulțumesc din suflet pentru susținere și sper să vină în număr cât mai mare, chiar dacă ne disputăm meciurile de acasă vinerea. Suporterii ne dau un plus de energie și îi asigur că vom lupta până la final pentru a-i face mândri de Axi Arena.

Vezi mai mult